Remiza de pe "Secaturi" avantajeaza liderul
22-03-2011 18:42
AVANCRONICĂ LA DERBY
Motto: "Ziua plouă, noaptea plouă/
Dimineaţa NINGE iară"
Cam aşa au stat vremurile la Budureasa în acest weekend, mai precis sâmbătă şi duminică, înaintea partidei dintre Poiana şi Unirea Valea lui Mihai. Până la ora meciului, 14, ninsoarea s-a oprit, dar ploaia a continuat să cadă aproape neîntrrupt. Terenul de pe `Secături` nu a oferit condiţii tocmai optime pentru disputarea derby-ului Ligii a 4-a de fotbal.
În astfel de condiţii, cei 22 de jucători şi cei 3 arbitri conduşi de Erdei, au făcut cu greu faţă noroiului şi terenului greu. Circa două sute de spectatori au ţinut să fie prezenţi la acest meci, în ciuda condiţiilor meteo nefavorabile.
Poiana Budureasa se prezenta la primul examen în faţa propriilor suporteri pe `Secături` din acest sezon, cu ambiţia de a câştiga acest meci şi de a reveni în lupta pentru locul 3, de care s-a îndepărtat etapa precedentă, când a pierdut cu liderul CSC Sânmartin. Budurenii au început făra Pele, făra drept de joc, şi cu Briciu pe bancă, dar cu revenirea la mijloc a lui Oraş. Dragoş Balog, deşi i-a trecut accidentarea, nu a fost inclus în lot, el participând la doar 2 şedinţe de pregătire inaintea acestui joc.
Partida a început furtunos, cu doua goluri marcate în primele 10 minute. Mai întâi oaspeţii au deschis scorul după o lovitura liberă destul de uşor acordată de `central` la circa 25 de metri. Mingea şutată de Fele a fost deviată de zid, a lovit bara transversală şi a intrat în plasă. Două minute mai târziu gazdele au restabilit egalitatea, dupa doua cornere consecutive, mingea a fost bâlbâită în careu de unde Ciuciu a trimis în plasă.
A urmat un joc pe contre, ambele formaţii având şanse de a marca. Gazdele au fost salvate de 3 ori de bălţile din apropierea careului, dar şi de neinspiraţia atacanţilor care au trimis pe lângă poarta din situaţii favorabile. De partea cealaltă, Sbertea a fost playmakerul echipei, el remarcându-l pe portarul advers în trei rânduri, iar o data mingea şutata de el a nimerit bara transversală.
După pauză jocul a fost mai anost, şi din cauza terenului tot mai greu. Acelasi scenariu, cu faze pe contre, dar cu mai puţine ocazii de poartă decât în prima parte. Cea mai mare ratare s-a consumat la poarta budurenilor, în minutul 81, când Kiss a trimis pe lângă poarta de la doar 4-5 metri.
Per ansamblu, o remiză echitabilă, remarcată şi de preşedintele echipei Poiana Budureasa, Ioan `Niţu` Făşie: `Un meci greu, pe un teren şi mai greu în care oricare dintre echipe putea câştiga. Ambele echipe au avut victoria la îndemână. Cât despre arbitraj, consider că a fost bun. Părerea mea că la meciul din etapa trecută arbitrajul ne-a fost defavorabil. Astăzi a fost bun. Felicit jucatorii pentru efortul depus şi regret că nu a fost victorie`.

