Liderul castiga derby-ul Ligii a IV-a Team Sport
17-03-2011 20:17
Vă prezentăm derularea jocului, văzut de către Ionel Popa, corespondentul ziarului Crişana:
Misiunea liderului a fost mai uşoară, deoarece budurenii, cu un lot şi aşa restrâns, au avut patru indisponibilităţi Ienciu, Oraş, Balog - accidentaţi şi Junc - suspendat. Chiar şi în aceste condiţii gazdele de conjunctură au început jocul în forţă. Petre s-a remarcat la şuturile lui Sbertea (5) şi Lazea (13), pentru ca Rif (21) să nu fructifice cea mai mare ocazie din startul primei reprize. Riposta adversarului nu s-a lăsat prea mult aşteptată. Copil (24) a şutat slab, iar Lobonţ (32), singur în marginea careului mare, a tras peste bară. Echilibrul s-a "rupt" în urma unui gol fenomenal a lui Novak (38), care, de la 35 de metri, a catapultat în vinclu porţii, iar publicul, bun cunoscător al fenomenului fotbalistic, a aplaudat o reuşită de senzaţie. Briciu (46) a prins un şut tare, dar pe centrul porţii, în braţele lui Petre. Un henţ în atac al oaspeţilor a fost nesemnalizat de tuşierul Ciprian Danşa, după care oaspeţii au executat o lovitură liberă din marginea careului mare, iar nesiguranţa budurenilor a fost taxată de Morna (51, 0-2). Sbertea (55) putea reduce din handicap, dar a şutat, din apropiere, în plasa laterală. La rampă a ieşit apoi Lobonţ (57 şi 68), prin două ratări din marginea careului mic, după care jocul s-a mutat în jumătatea liderului, dar golul nu a venit, în ciuda unei presiuni accentuate. Briciu (72) a şutat milimetric pe lângă poartă din poziţie ideală, imitat de Rif (83), iar apoi jocul a scăzut în intensitate. Liderul a obţinut, totuşi, o victorie meritată, în timp ce budurenii au prins o zi slabă mai ales în faza de finalizare, însă vulcanicul antrenor Sandu Balaj va trebui să găsească alte metode de exprimare, la alt nivel, în perspectiva unui alt derby, cel de duminică, 20 martie, când vor întâlni ocupanta locului doi, Unirea Valea lui Mihai, într-un meci care va capta din nou atenţia multor microbişti din Depresiunea Beiuşului.

