Cupa Bihorul la teakwondo ITF
14-04-2010 17:05
În întrecerea copiilor probele vor fi cele de exerciţii de formă şi lupte, iar la juniori şi seniori, concurenţii se vor întrece la luptă şi spargeri în forţă.
Deschiderea oficială a competiţiei este programată la ora 16.00.
Sunt aşteptaţi aproximativ 100 de sportivi de la şase cluburi, patru din Oradea şi două din Baia Mare. Municipiul de pe Criş va fi reprezentat de către sportivii cluburilor West Team (preşedinte Ruszkai Hajnalka), King Do (preşedinte, Tulkos Romeo), Royal Kwon (preşedinte, Francisc Tripa) şi Tae Kyon (preşedinte, Sas Alexandru).

