Baza Voinţa găzduieşte ediţia a IV-a a Trofeului PROGES
25-06-2010 17:01
Sâmbătă, 26 iunie, va debuta la Baza "Voinţa" din Oradea debutează ediţia a IV-a a "Trofeului Proges" la tenis de câmp, organizat de AS "Voinţa" Oradea, în colaborare cu Primăria Oradea. Sunt aşteptaţi aproximativ 100 de tenismani din ţară.
Este al treilea turneu organizat în acest an la "Voinţa", după "Trofeul Damaco" şi "Trofeul Gavella".
"Ne bucurăm că putem organiza aceste turnee în Oradea. Cred că acest lucru este un avantaj pentru tenismenii din Oradea şi din judeţul Bihor, care pot acumula puncte în clasamentele naţionale, fără să fie nevoiţi să facă deplasări în ţară. Ţin să mulţumesc firmei Proges, care a rămas alături de noi, în această perioadă de criză economică", ne-a declarat directorul AS "Voinţa" Oradea, Mircea Drăgoi.
Al treilea turneu
Sâmbătă, de la ora 10.00, vor debuta întrecerile categoriilor 10 ani, 12 ani, 18 ani şi seniori. Duminică, 27 iunie, vor demara întâlnirile de la categoria 14 ani, iar luni, cele de la 16 ani. La toate categoriile de vârstă se va concura atât la feminin, cât şi la masculin. Mingea oficială a turneului va fi Dunlop Roland Garros.
Directorul de turneu va fi Mucenic Chirilov.
Puncte şi premii surpriză
Învingătorii la diferitele categorii de vârstă vor câştiga câte 500 de puncte, care li se vor adăuga la "zestrea" din topurile naţionale, finaliştii vor primi câte 400, iar semifinaliştii, 300.
Pe lângă premiile care vor fi acordate primilor clasaţi la fiecare categorie de vârstă, organizatorii vor acorda şi câteva premii speciale pentru cel mai bun jucător, cea mai bună jucătoare şi premiul fair-play. Acestea din urmă vor consta în câte un telefon mobil oferite de GSM Shop (patron Marian Daniel).
Arbitrul internaţional Benedek Elek (Satu Mare) va fi arbitrul principal al turneului.

