A debutat turneul de beachvolley de la strandul Municipal
22-07-2011 17:51
Vă prezentăm detalii de la eveniment, dar şi poze de la ediţiile trecute
VERDI A CÂŞTIGAT IN 2010
CAMPIONII DIN 2009
FINALA DIN 2008
TURNEUL DIN 2007
Confruntat cu serioase probleme financiare, aşa cum s-a întâmplat mai mereu în ultimii ani, turneul de la Oradea a primit finalmente gura de oxigen necesară de la Consiliul Judeţean Bihor, care a oferit un sprijin financiar în valoare de 15.000 de lei. Eforturile celor din conducerea CS Beach-Volley Transilvania (Emil Toma - preşedinte, Sinka Adam - vicepreşedinte şi Radu Negruţ - director tehnic) n-au fost în van, astfel că iubitorii voleiului pe plajă orădeni vor putea şi în acest an să se delecteze cu volei de cea mai înaltă calitate. Şi asta deoarece, aşa cum ne-au obişnuit, organizatorii au reuşit să aducă la Oradea cei mai valoroşi practicanţi ai acestei discipline, fapt ce reprezintă o garanţie pentru meciuri spectaculoase şi de cea mai bună factură tehnică şi spectaculară. "Chiar dacă ne-am confruntat cu veşnica problemă a banilor, în final am găsit înţelegere şi sprijin din partea Consiliului Judeţean Bihor, instituţie care ne-a fost alături mereu în ultimii ani, astfel că şi în acest an am reuşit să demarăm întrecerile turneului de beach-volley, o competiţie tradiţională mult îndrăgită de orădeni", ne-a declarat directorul tehnic al CS Beach-Volley Transilvania, Radu Negruţ. Ieri, începând cu ora 10.00, s-a dat startul jocurilor din etapa calificărilor pentru tabloul principal, la care au concurat 19 echipe. Printre acestea s-au numărat şi câteva formaţii orădene, dar numai echipa alcătuită din Călin Moza - Andrei Gal a reuşit să acceadă în rândul celor mai bune 16 echipe. Între aceste 16 grupări, se numără nu mai puţin de şapte echipe din Oradea sau, pentru a fi mai exacţi, şapte echipe alcătuite exclusiv din orădeni sau având în componenţă fie unul sau chiar doi jucători orădeni. Printre cei care vor concura pentru trofeu se numără favoriţii principali ai turneului, Cătălin Lelea şi Emil Lung, Marius Mascovici şi Moisa Abrudan (acum concurează pentru Arad), care vor încerca să conteste supremaţia primilor doi, plus alte echipe formate doar din orădeni (Moza - Gal, Maier - Birta, Gale - Pop, Drăgan - Tebieş) sau măcar cu un orădean, aici intrând echipele ce-i au în componenţă pe Daniel Todoran sau Kovacs Zoltan, aceştia urmând să facă pereche cu un bucureştean, respectiv un zălăuan.
Vineri si sâmbătă, începând cu ora 9.00, se dispută primele meciuri de pe tabloul principal, urmând ca duminică dimineaţă să se dispute semifinalele, iar după-amiază, finala mică şi finala mare.
(sursa: crisana.ro)

